PANDEMIE | Jurnalist italian: Coronavirusul, acest „cuțit”, va fi folosi de elite pentru a ajunge la o putere totalitară

PANDEMIE | Jurnalist italian: Coronavirusul, acest „cuțit”, va fi folosi de elite pentru a ajunge la o putere totalitară
Publicat: 02/04/2020, 17:39

Jurnalistul italian Fulvio Grimaldi susțină criza provocată de pandemia de coronavrus este un cuțit care va fi folosit „în scopuri pe care elitele le-au țintit mereu, adică pentru a ajunge la o putere totalitară absolută”.

„Istoria ne va arăta că acest cuțit va fi fost folosit în scopuri pe care elitele le-au țintit mereu, adică pentru a ajunge la o putere totalitară absolută. La restabilirea unei noi paradigme sociale, care vizează o reducere a autonomiei, autodeterminării de către mase și o concentrare a puterii și a bogăției la vârf”, susține acesta pentru presa italiană, potrivit Active News.

Fulvio Grimaldi este un jurnalist italian, realizator al unor documentare și colaborator al BBC și RAI.

Autor al unor reportaje de pe fronturi de război precum Irak, Palestina, Siria, Eritrea, dar și din Venezuela, Mexic, Iran, jurnalistul analizează într-un interviu pentru presa italiană criza provocată de Covid-19, sub diferite aspecte: mediatic, economic și geopolitic.

Întrebat dacă în cazul pandemiei Covid-19 se poate vorbi de o manipulare mediatică în ceea ce privește percepția pericolului, având în vedere că, în 1970, gripa Hong Kong a provocat în Italia 20.000 de morți și a pus la pat 13 milioane de oameni, dar nu a fost atât de mult mediatizată, jurnalistul a răspuns:

„Când cuțitul ajunge în mâinile celor care știu să-l manevreze, aceștia l-au folosit întotdeauna pentru propriile lor scopuri”

„Nici măcar acum 2 ani nu a existat această panică. În 2018, un articol din «Corriere della Sera» a denunțat haosul total din Sănătate în gestionarea gripei. A existat și atunci aceeași catastrofă în materie de sănătate, lipsa de personal, de echipament, o categorie afectată de reducerile de personal din ultimii 30 de ani care nu a putut face față numărului imens de persoane infectate cu gripa «normală». Nu vreau să spun că acest Covid-19 este rezultatul unei planificări lucide și programate, în măsura în care ar exista elemente care ar gândi-o, deoarece există o istorie a crimelor programate în mod clar, cu provocări la nivel mondial, pentru a atinge anumite scopuri, începând cu ceea ce s-a întâmplat la 11 septembrie și până la incidentul din Golful Tonkin.

Nu putem să spunem publicului că a existat un proiect criminal. Dar când cuțitul ajunge în mâinile celor care știu să-l manevreze, aceștia l-au folosit întotdeauna pentru propriile lor scopuri. Ar trebui să vorbim despre o conspirație care folosește un virus care afectează lumea și care redesenează structura geo-politică și cadrul relațiilor de clasă. Istoria ne va spune că acest cuțit va fi fost folosit în scopuri pe care elitele le-au promis mereu, adică pentru a obține o putere totalitară absolută. Restabilirea unei noi paradigme sociale, care urmărește o reducere a autonomiei de autodeterminare de către mase și o concentrare a puterii și a bogăției la vârf.

Iar la vârf vedem noii protagoniști, toți aceia care dețin controlul sănătății, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, medici, cercetători. O categorie seculară, care urcă pe pozițiile Puterii și prestigiului, luând locul Bisericii care a încercat întotdeauna să dețină controlul asupra vieții, sănătății și morții oamenilor.

O altă categorie în ascensiune este constituită din armată, poliție, aparatul de supraveghere socială. Această coaliție de forțe științifice și militare își asumă astăzi un rol fundamental pentru a consolida această nouă arhitectură politico-socială, făcând 100 de pași înainte împotriva democrației pentru ca, probabil, mai apoi, să facă un pas înapoi pentru a da impresia că revine la normal, la democrație.

În acest Olimp al zeilor dominanți există și mass-media. Ea acționează în unanimitate, fără voci din cor. Nu există critici. Nu se vorbește de o voce disidentă. Prin urmare, mass-media consolidează acest nou aspect al gândirii unice.

Criza economică va fi îngrozitoare

După ce au obținut anumite rezultate, care se pot vedea prin străzile goale de pe toată planeta, dar și prin miliardele de oameni închiși în cuști și mai virtuale, elitele nu vor renunța la aceste cuceriri. La fel ca vampirii, odată ce au gustat sângele, nu vor supraviețui dacă vor trebui să renunțe. Cuțitul acela pe care l-au avut în mâini va tăia orice ambiție revoluționară, orice alternativă și mișcare antagonică.

Criza economică va fi îngrozitoare, ca și cea din 2008. O mână de bănci mari, camarile de investitori și multinaționale vor avea câștiguri înspăimântătoare, sărăcind restul omenirii.  Gândiți-vă doar la ce va duce această închisoare. Miliarde de oameni blocați în case care vor ieși cu deficiențe, în depresie, obezi, fără apărări imune, pentru că nu s-au bucurat de soarele care asigură vitamina D vitală, fără mișcare timp de săptămâni, dacă nu luni, fără relații sociale. Și să ne mai gândim că, în timp ce populația trebuie să stea închisă între patru pereți, renunțând la lumina zilei, la aerul curat al naturii, carabinierii beneficiază de o nouă directivă, prin care li se ordonă să stea, timp de cel puțin 30 de minute, în chiloți, la soare.

Vor câștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică

Noi, toți, închiși în spatele unor gratii virtuale, iar ei, care au sarcina să vegheze asupra noastră și să ne pedepsească, stau la aer și la lumina soarelui. O discrepanță care spune deja totul despre ce va fi. Vor câștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică, care și-a pierdut «virginitatea», și nu de astăzi, vor primi și mai mult sprijin și putere datorită vizibilității și autorității pe care și le-au asumat în a dicta politicii ceea ce consideră adecvat. O putere decizională care trece de la cei aleși la tehnicieni”, a susținut acesta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Stațiunile de pe Transalpina, raiul schiorilor. Peisaje ca în Elveția
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Andreea Antonescu rupe tăcerea despre relația rece cu Andreea Bălan
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Testele pe animale, promițătoare pentru reîntinerirea inimii, chiar și după un atac de cord